“If the painting and haiku are the same, it would mean that one has been added because the other is not adequate. It is not only superfluous, but could also be interpreted as rude”

Susumu Takiguchi

joi, 28 februarie 2019

MARTIE



În perioada 01.03 – 20.03, vă puteți înscrie la concursul lunar de Haiga, la adresa de e.mail a lui Cezar care va fi și decidentul lunii martie.
 

FEBRUARIE 2019


                                    ARGENTINA STANCIU


Poemul Argentinei Stanciu atrage prin franchețe și prin paleta sugestiilor.
Primul vers plaseză acțiunea în natură, în mijlocul căreia se află însăși autoarea.
O floare roșie, ieșită în cale, sugerând acea stea curată(din versurile Odei) este un subiect numai bun de asociat cu melodia pe care o aude în căști, adică, pentru o haiga, pe care Argentina o și realizează.
Încadrarea florii pe diagonala ce simbolizează o stare de bine,  accentuează mesajul haikuului.
Soarele, încadrat parțial, susține și el primul vers(aproape vară).
Dacă ne gândim că Odă bucuriei este imnul Europei, i-am mai putea găsi o interpretare, pe care nu o mai dezvolt.
Să fi ales autoarea  tocmai ziua când, în Japonia, răsună Oda bucuriei pe cuprinsul întregii țări? Iată, încă un punct de vedere și o dilemă din care trebuie să ieșim singuri.
Având în vedere cât de ofertantă este această haiga, consider că merită diploma lunii februarie.
Felicitări, Argentina!
Lavana

Conceperea diplomei aparține doamnei Constanța Erca.



Dintre cele 12 haigale înscrise la concurs, se detașează și cea a Cristinei Angelescu.
Fie că se referă chiar la o decorație, sau e doar metaforă pentru altceva, haikuul este unul bun, interesant ilustrat. La propriu sau la figurat, totul este efemer; într-o clipă, o mare de maci e doar un pumn de petale
Apreciez la haigalele Cristinei, finețea atingerii dintre poezie și imagine.
Felicitări, Cristina!




În perioada 01.03 – 20.03, vă puteți înscrie la concursul lunar de Haiga, la adresa de e.mail a lui Cezar care va fi și decidentul lunii martie.
Între timp, citiți și despre reguli de compoziție a imaginii, din postarea anterioară. Vă va fi de un esențial ajutor. Succes!


luni, 11 februarie 2019

FOTOGRAFIA - REGULI DE BAZĂ ÎN COMPUNEREA IMAGINII




Deși despre fotografie ați putea găsi multe articole pe internet, m-am gândit să punctez și pe blogul nostru câteva reguli esențiale în compunerea unei imagini fotografice.
1. Linia orizontului nu împarte imaginea în două părți egale, ci se încadrează, fie în treimea inferioară, fie în cea superioară. Fig. A/B . Dacă nu putem obține această proporție, direct din camera foto, o putem rezolva cu o minimă editare, printr-un crop. Editare permisă în orice competiție.
2. Centrul de interes nu este în centrul fotografiei, cum s-ar crede, deoarece, pentru a vizualiza, ochiul este într-o poziție nefirească, neconfortabilă.
Împărțind, imaginar, cadrul fotografic în 9 pătrate egale, trasând 2 linii orizontale și 2 verticale, vom obține liniile și punctele de forță, în care trebuie să se afle subiectul. Aceasta are denumirea de Treimea de aur, Raportul de aur, Proporția de aur.
Exemplu:
Dacă avem de fotografiat un pom, îl vom plasa pe una dintre cele 2 linii verticale.
Un pom căzut, pe una dintre cele două linii orizontale.
Un măr va fi plasat în unul dintre cele 4 puncte de intersecție a liniilor din treime. Fig. C
3. Diagonalele au și ele o simbolistică. Fig. D/E
Așezarea subiectul în diagonală, pornind din colțul din stânga-jos, induce un efect tonic, optimist.
Un subiect încadrat pe diagonala pornită din stânga-sus induce o atmosferă nostalgică, tristă, pesimistă.
Toate aceste reguli de bază, cu excepția portretului clasic-vertical, se aplică peste tot, de la peisaj, la macro. Și la încadrările pătrate, nu doar la cele dreptunghiulare.
HAIGA
După ce obținem o fotografie după toate regulile de mai sus,  suprapunem un haiku. Dacă haikuul are un singur punct de interes, fotografia trebuie să-i semene.
Nu scriem peste alte elemente din imagine, adică peste subiect, ci într-un loc liber de orice altă informație vizuală(un loc gol, neutru, sau o ramă, pe care o aplicăm), pentru ca ochiul (mintea) să se delecteze confortabil cu ambele forme de artă, care nu ”se agresează“, ci “se țin de mână“.
Succes!
Lavana






sâmbătă, 2 februarie 2019

FEBRUARIE

În perioada 1-20/02, așteptăm lucrările voastre, pe adresa:
lavana13@gmail.com

Jurizează lavana kray.
Succes!
 

vineri, 1 februarie 2019

Ianuarie


Cristina Angelescu


Dintre cele 7 haiga-le sau ”aproape haiga”-le primite, cea de pe podium își merită pe deplin locul. 

”Ultimul pătrar” stabilește o punte (poate un pic prea evidentă) cu imaginea. Următoarele versuri dau însă o turnură cu totul neașteptată firului ideatic. E vorba despre una dintre împlinirile fundamentale ale omului: dorința de a avea un copil, și despre dezamăgirea, din ce în ce mai apăsată pe măsură ce timpul trece și aspirația rămâne neîmplinită. Acel ”din nou negativ” ne facem să simțim pe deplin măsura tristeții, poate chiar a disperării, persoanei (cuplului) care probabil de ani și ani așteaptă ca minunea să se întâmple….. Căci ”ultimul pătrar” ne sugerează, subtil și ambiguu, că poate e vorba (și) despre apropierea de ultimul pătrar al vieții, când porțile se închid și ”rien ne va plus”.  
O reușită deosebită mi se pare modul în care tema sterilității se oglindește în fotografie: liniile luminoase, albastre și reci, ale neoanelor, lumini sintetice și fără viață, sunt un contrapunct dușmănos la lumina caldă și la forma curbă a lunii.

O interpretare excelentă a imaginii, un haiku reușit și un montaj bine gândit în toate amănuntele. Felicitări cum laude câștigătoarei, Cristina Angelescu!

Cea de-a doua haiga, și singura, care mi-a mai reținut atenția aparține tot Cristinei Angelescu. O vedeți mai jos:

Și acum vreau să explic ce am vrut să spun cu ”aproape haiga”. Am primit câteva mailuri în care fotografia mi-a fost trimisă în atașament iar haiku-ul separat, în mail. Vreau să subliniez din nou că așa ceva nu se numește haiga. Haiga începe să fie doar atunci când textul și imaginea sunt puse împreună de către autor, cu tot ce ține de această împreunare: plasarea textului în imagine, fontul, culoarea lui, armonia între diversele culori și sectoare ale ansamblului, etc. 
De asemenea aș vrea să rog pe viitorii participanți să insereze discret, dar vizibil, și numele fotografului și pe cel al poetului (dacă sunt diferiți). Abia atunci putem vorbi o haiga completă.
”Îndreptările” acestea nu sunt menite să descurajeze pe nimeni. Din contră, ne dorim o participare cât mai curajoasă și sperăm să învățăm împreună din greșeli: voi ca participanți, noi ca organizatori.
Vă așteptăm deci în februarie cu contribuții mai numeroase (puteți trimite până la 3 propuneri pe cap de haijin). 
Jurizarea va fi făcută de Lavana Kray. Adresa pe care vă rugăm să trimiteți propunerile voastre pe luna februarie este: lavana13@gmail.com.

Proiectul: "12 luni, 12 haigale" - reguli de participare

Proiectul se desfășoară pe blogul: Haikuind.wordpress.com. Inițiatorul , organizatorul și comentatorul acestui proiect este   Ioana Dinescu....